VOTEAZA!!!!

VOTEZI la roblogfest 2010

PuB

@trium c@fe

www.atriumcafe.ro


joi, 7 mai 2009

PROST CINE-I VOTEAZA!!!

niciodata = În nici un moment, în nici o împrejurare, cu nici un (alt) prilej; nicicând, niciodinioară.

Tökés: „Vom avea autonomie!“

La rândul său, Tökés László, a cerut unitate din partea maghiarilor pentru că numai aşa au şanse să înfăptuiească autonomia în pofida scepticilor. „Se obişnuieşte să se spună că maghiarii nu au şanse la înfăptuirea autonomiei, chiar preşedintele Traian Băsescu a spus la Budapesta că niciodată nu va fi autonomie“ a declarat episcopul care a adăugat „Ce răspuns să dăm la o astfel de afirmaţie? Că vom reuşi, aşa cum Gabor Aron a spus în 1849, chiar în clădirea din centrul oraşului Sfântu Gheorghe, că pentru lupta pentru libertate a secuilor vom avea tunuri, tot aşa le zic şi domnului preşedinte Traian Băsescu şi acelora care şi-au pierdut nădejdea, că va fi autono mie în Transilvania, nu peste mult timp“, a spus Tökés. În discursul din faţa mulţimii, candidatul pentru un nou mandat de europarlamentar a preluat un mesaj al lui Viktór Orbán, preşedintele partidului de opoziţie din Ungaria, FIDESZ, pe care l-a completat afirmând că: „Ne-a ajuns privarea comunităţii maghiare de drepturi, continuarea ascunsă a politicii de asimilare sau de schimbare artificială a proporţiilor etnice din secuime, asimilarea comunităţii ceangăilor din România“. Tökés a mai afirmat că viitorii europarlamentari de pe „lista solidarităţii maghiare” vor reprezenta interesul întregii naţiuni maghiare în Europa. „Nu considerăm că suntem reprezentanţii comunităţii maghiare din Transilvania, ci şi al tuturor maghia rilor din bazinul carpatic şi socotim că cei care vor fi aleşi în Ungaria, Slovacia şi România vor forma o delegaţie unică maghiară în Parlamentul European, care nu vor reprezenta interesele maghiarilor în parte, ci în total pe cei 14-15 milioane de maghiari, adică interesul unic al naţiunii maghiare, care trebuie să fie puternică”, a explicat Tökés László.


Concurs FOTO/ Fotó verseny